Una dintre cele mai importante sărbători ale noastre, o perioadă extraordinară a anului și numeroasele amintiri minunate din copilăria noastră sunt legate de aceste zile: pregătirea în familie, coacerea și gătitul, pregătirea coșului pentru sfințire, plin de bucate delicioase. Din nou, așa cum am făcut în ultimii ani, ne-am propus să sprijinim copiii din familiile aflate în dificultate și pe cei care trăiesc în sărăcie profundă în mediul nostru, și ca coșul lor de Paște să fie plin. În perioada 13 – 15 Aprilie 2022, în cadrul unei acțiuni de amploare, am predat pachete cu alimente valoroase unui număr total de 116 copii provenind din 30 de familii.

Valoarea totală a pachetelor adunate a fost de 5.000 de lei, sumă care ne-a fost pusă la dispoziție datorită sprijinului a două companii și persoane fizice, care au ales să susțină activitățile fundației noastre oferind 3,5% din impozitul pe venit. Mulțumim din nou pentru ofertele altruiste! 

Cozonaci proaspeți și pâine crocantă, ciocolată și bomboane umplute, fructe proaspete și legume suculente, produse din carne, conserve: acestea au fost incluse în pachete pentru a le aduce cea mai mare bucurie posibilă celor mai mici, copiilor mari preum și părințiilor deopotrivă. Au fost ambalate în total 60 de cozonaci, 30 de pâini, 30 de batoane de salam și 8 kg de cârnați, 60 de brânzeturi cremă și 30 de brânzeturi trapiste, 100 kg de legume, ridichi, ceapă, roșii, castraveți și 120 kg de fructe, plus în pachetele abundente au mai fost incluse 30 de cutii de margarină, 60 de pateuri, 60 de conserve de pește, 60 de conserve de carne, 30 de borcane de dulceață, 60 de iepurași din ciocolată, 60 de batoane de ciocolată cu lapte și, de asemenea 30 de pachete de bomboane.

Și ca în fiecare an, acest raport întotdeauna se încheie cu mulțumiri. La urma urmei, fără susținători și ajutoare, acțiunile noastre ca și aceasta cu siguranță nu ar fi fost posibile. De aceea suntem foarte recunoscători! Dorim să exprimăm mulțumirile noastre speciale voluntarilor noștri și lui Imre Miklós, SegítAny, datorită cărora pachetele au ajuns la timp. Și, bineînțeles, le mulțumim tuturor celor care au susținut fundația pentru ca această acțiune să poată avea loc.