Ca rezultat al colaborării noastre, datorită comunității ajutătoare în problema lui Anna, mulțimilor de donatori și sutelor distribuirilor, în mai puțin decât patru zile s-a strâns suma de bani necesară pentru ea. Chiar mai mult decât suma necesară, fiindcă online am primit 4500 de lei în total, iar mulți au mai trimis pe cont bancar, așadar am mai primit încă 1401 lei de donație. Deci, suma totală colectată pentru Anna este de 5901 de lei.


„Anna s-a născut pe 1 septembrie în 2016. Când avea șase luni, am observat că mănâncă prea puțin, se obosește repede, plânge foarte mult pentru vârsta ei și bănuiam că nu este ceva în ordine. Avea trei luni când la propunerea unui medic din afară am consultat un cardiolog. Medicul ne-a spus deja la prima examinare că există probleme la inima lui Anna. Avea o programare la chirurgie la jumătatea lunii ianuarie 2017, însă după trei zile petrecute în spital a făcut o pneumonie gravă, și din cauza aceasta trebuia să rămână sub anestezie la secția de reanimare timp de o săptămână și jumate, pus pe respirație artificială pentru a stabiliza starea ei ca intervenția chirurgicală să poată fi efectuată. Prima operație era urmată de tratament medicamentos, fizioterapie și perioada de recuperare, iar apoi îi avea nevoie de o altă operație la Szeged în septembrie 2018. Datorită operației s-a crescut fluxul sanguin (însă nu le-au reușit să corecteze complet problema de stenoza aortică subvalvulară), iar valva mitrală a fost schimbată la una mecanică. Astfel Anna de atunci trăiește cu valvă artificială și primește, printre altele, tratament anticoagulant. Pe parcursul timpului petrecut la spital, fata noastră era împunsă de mai multe ori pe zi pentru testele de analize, ca să verifică parametrii diferite, dar venele s-au deteriorat grav. De când suntem acasă, trebuie să facem săptămânal analize coagulării de sânge care necesită mai mulți împingeri de ace, și laboratoarele și spitalele noastre nu au la dispoziție aparate care arată rezultatul din sânge prelevată din vârful degetului.

În vederea efectuării acestor analize la domiciliu, am achiziționa un aparat de măsurat INR. Cel mai important pentru noi este acuma ca să putem face aceste analize la domiciliu, și să nu fie necesar să ne ducem la spital, laborator în fiecare săptămână și ea să nu sufere de prelevările de sânge. Cu oportunitatea această regulamentar și într-un loc liniștit am putea controla parametrii de coagulare. În situația financiară actuală a familiei noastre și datorită dificultăților pe care le-am avut în ultima perioadă nu ne mai putem permite achiziționarea aparatului.“

Părințiile lui Anna ne-a cerut ajutorul nostru pentru sprijinirea cumpărării aparatului de măsurat INR, care costă aproximativ 4500 de lei inclusiv acele și testele necesare.

Dacă doriţi să-l sprijiniti pe Anna, vă rugăm să dați clic pe butonul „Donează“!